Profile: KristenGrims

Your personal background.
Dacă vrei să cumperi Reduslim în Sovata, poți găsi acest supliment alimentar la magazinele
locale din zonă. Pacea nu ne va da o justiția, ci numai bunătatea și dragostea,
pentru că justiția e foarte greu să se realizeze integral și chiar dacă
s-ar găsi un aparat de realizare perfectă a acesteia, este imperfect omul,
care, neputând-o sesiza și aprecia, va fi un veșnic nemulțumit.
Pacea nu mai apare ca o biată expresie a unui echilibru mecanic și rece
între cele două principii: autoritate și libertate,
condamnate la veșnică războire, adică la imposibilitate de echilibru.
Toată istoria socială a omeniri e plină de lupte,
având la bază cele două mari principii care caută să-și facă loc unul, în paguba celuilalt: Principiul autorității și
principiul libertății. Dragostea nu poate aduce nici tiranie, nici împilare, nici nedreptate,
nici răzvrătire sângeroasă, nici războire socială.
A orienta o mișcare după unul sau celălalt din aceste două principii, înseamnă a continua linia istorică de turburări și războire socială.
Înseamnă a continua pe de o parte, linia de tiranie, împilări
și nedreptate, iar pe de alta, linia de răzvrătire sânge
și de permanent conflict. Grăsimea mea în exces a scăzut considerabil și mi-am recăpătat
silueta de dinainte de sarcină.

Principalele sale acțiuni sunt următoarele: transformă depozitele adipoase în energie, elimină toxinele,
reduce lichidul în exces și produce și dopamină, etc.
L-carnitina. Descompune grasimea printr-o activare de energie suplimentara in depozitele de grasimi.
Multe persoane au observat o pierdere semnificativă în greutate și o reducere a volumului corporal,
menținând în același timp un nivel ridicat de energie și de dispoziție.
În fraza următoare, a cincea idee: Legiunea va stimula
energie și forța morală a neamului fără de care nu poate exista niciodată biruință.
Prima idee: Curățenia sufletească. În primul articol, întitulat "Legiunea Arhanghelului Mihail", încerc eu să formulez, prin câteva cuvinte cele dintâi norme etice de viață legionară, pe care noi să le respectăm cu severitate,
să le afirmăm și în jurul cărora să se adune toți cei ce
le prețuiesc. Disciplina este o îngrădire a
noastră, fie pentru a ne conforma unor norme etice de viață, fie pentru a ne conforma
voinței unui șef. Dacă disciplina este o renunțare, o jertfă, ea nu înjosește pe nimeni.

Și dacă biruințele nu se pot câștiga decât cu jertfă, disciplina este cea mai
mică dintre jertfele pe care un om poate să le facă pentru victoria
neamului său. Toate celelalte își au rădăcina în dragoste:
și credința și munca și ordinea și disciplina.

În el își au rădăcinile, atât autoritatea, cât și libertatea.
Iar aceasta, la rândul său, a căutat să limiteze cât mai mult puterea autorității.
Mișcarea legionară nu se întemeiază exclusiv nici pe principiul autorității și
nici pe acela al libertății. De aici pornește mișcarea noastră.
Insuficienta serotoninei in organism este motivul pentru care ne
simtim deprimati, irascibili, sau avem insomnii.
Cine este imbecilul, care într-un asemenea caz, să refuze de a se grupa cu navigate to this siteți
ai lui la un loc, ascultând de aceeași comandă, pentru motivul că disciplina i-ar știrbi din personalitate?
Disciplina nu înjosește pentru că te face biruitor.

Disciplina este chezășia biruinței, pentru că ea asigură unitatea efortului.

Până la sfârșit, ele se vor convinge, după ce vor fi rătăcit, cercetat și încercat totul, că în afară de dragostea pe care Dumnezeu
a sădit-o în sufletele oamenilor, ca o sinteză a tuturor însușirilor
omenești și trimițându-ne-o prin însuși Mântuitorul Isus Hristos, care
a pus-o deasupra tuturor virtuților, nu există nimic care să ne poată da liniște și pace.


Dragostea aplicată însemnează pace în suflete, în societate și în lume.
Dragostea este cheia păcii pe care Mântuitorul a aruncat-o tuturor neamurilor din lume.
Dragostea nu desființează însă obligația de a fi disciplinat,
după cum nu desființează obligația de a munci sau pe aceea de a fi ordonat.
Nu știu cum să vă îndemn mai mult ca să cultivați dragostea și cei ce
comandați și cei ce stați sub comandă. Dragostea singură nu-i va putea
face biruitori. Sunt greutăți pe care numai un neam întreg unit, ascultând de o singură comandă, le poate
birui. Pentru a birui trebuie să-și însușească toți o singură părere, aceea a
celui mai experimentat dintre ei, a șefului. Acolo se termină legionarul și începe să-și arate colții
politicianul. După cum cineva nu este creștin dacă "cunoaște" și "înțelege" Evanghelia,
ci numai dacă se conformează normelor de viață afirmate de ea dacă o "trăiește".
Te așteptăm să ne scrii dacă ai întrebări.
Your feedback on this profile
Recommend this profile for User of the Day: I like this profile
Alert administrators to an offensive profile: I do not like this profile
Account data View
Team None